Am observat ca iubirile tind sa devina lupte...lupte intre conceptii...lupte intre dorinte de dominare..lupte de ambitii...cand de fapt...ele ar trebui sa fie "lupte"de cucerire.Iubirea ar trebui sa fie acel mister,acel fior care te'ar tine incordat dorindu'ti sa descoperi esenta lui.
A ajuns acest cuvant "IUBIREA"sa fie declarat prea usor,nu mai are aceeasi insemnatate un "te iubesc",este prea des folosit si totusi nu indeajuns.
Relatiile nu mai tind spre fidelitate si dorinta de a deveni un singur suflet,micile certuri dintre parteneri ajung sa desparta doua suflete,care credeau in "pentru totdeauna",si se ajunge ca fiecare sa o ia pe alt drum,fara cale de intoarcere.Am gandit mereu ca daca o persoana este atat de importanta,se poate trece peste orice cearta,iertand unul pe celalalt.
Iar daca nu putem sa trecem peste,inseamna ca celalalt nu este cu adevart important,ca nu il iubim suficient...sau ca nu ne iubeste el/ea...si atunci suntem ipocriti spunand ca ne pasa de cealalta persoana...
Daca nu suntem in stare sa ne iertam reciproc,ce motive am mai avea sa suferim?Oricum nu era prea mare iubirea de vreme ce nu am gasit putina dragoste atunci cand aveam nevoie sa iertam,sa trecem peste un simplu fapt de viata.
Si ajung iar la intrebarea "ce este cu adevarat iubirea?"
Julio Cortazar scria in cartea intitulata "Sotron" ca iubirea este ca un pod,si ca acel pod nu este sustinut de o singura parte.
Citez"Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine nici pentru tine nici pentru amandoi impreuna, nu te iubesc fiindca sangele m-ar indemna sa te iubesc, te iubesc fiindca nu esti a mea, fiindca te afli de partea cealalta, acolo unde ma inviti sa sar si eu nu pot face saltul, fiindca in strafundurile posesiunii nu esti in mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tau, de rasul tau, exista ceasuri cand ma munceste gandul ca tu ma iubesti, ma chinuieste iubirea ta care nu-mi serveste drept pod, caci un pod nu se sustine dintr-o singura parte..."
Frumos nu?Cati dintre noi nu au trecut prin aceasta stare,cati dintre noi nu ne'am dorit ca persoana cealalta sa simta ceea ce simtim si noi,sau cati nu ne'am dorit ca celalalt sa ne iubeasca cu aceeasi pasiune cu care il iubim noi?
Poate ar trebui sa verificam mai intai in sufletul nostru,al fiecaruia,ce am lasat sa vada si sa simta celalalt,cum ar fi trebuit sa ne ii demonstram ca este cealalalt capat de pod si ca il sustinem,ca ii suntem alaturi fara sa punem conditii de genul "te iubesc daca si tu ma iubesti".
In fine...astea sunt doar ganduri de ale mele....
