miercuri, 28 octombrie 2009

Simt...


Oare cu ce unitate de masura se pot masura emotiile devenite sentimente?Cu ce cantar trebuie masurate bataile inimii ca sa pricep daca ceasul ei tine ritmul unei mari iubiri sau doar se grabeste dupa o tresarire de teama, de dor, de speranta?
Am banuit ca m'am indragostit cand am adormit cu gandul la el si m'am trezit pentru ca'mi era dor.Dar nu mi'am dat dreptul sa cred. Si'atunci am mai asteptat o vreme. Si m'am gandit din nou ca m'a napadit o dragoste mare cand m'am pomenit mergand pe strada si intorcand capul cu speranta ca, printr'o minune, el a rasarit langa umarul meu stang. M'am intrebat din nou daca nu cumva am gasit iubirea aceea, pe care o cautasem toata viata, atunci cand dorul de el m'a urmat in vis, si m'a facut sa tresar din somn mistuita de setea de a'i fi mama, si sora, si sotie, si fiica. Si apoi, mai tarziu, m'a fulgerat gandul ca sigur inseamna ceva daca umblu pe strazi beata de lumina cu gandul doar la el,si ca il simt cum bantuie prin mintea mea 24/24.Nu am gasit inca raspunsul clar, nu pot sa jur ca fericirea mea de azi se datoreaza unei mari iubiri. Nu vreau sa ma asez in bratele niciunei certitudini care sa ma faca sa nu mai fiu la fel de prezenta, sa ratez semne de pret ale sufletului meu.Cum stiu ca iubesc? Poate pentru ca ma intreb, in fiecare zi si'n fiecare noapte, cum sa fac sa ii daruiesc fericirea. Stiu ca iubesc atunci cand nu mai am timp sa constientizez, sa ma intreb, atunci cand doar traiesc si ma bucur, cand ma simt tarata cu voie si fara voie intr'o goana nebuna, al carei final as da orice sa nu'l traiesc.Iubesc cand imi e rau de atata emotie , cand tremur din toate incheieturile ,desi imi vine sa'mi dau palme ca sa ma opresc, iubesc cand sunt iubita , iubesc in nestire, ca sa nu aflu vreodata cum e iubirea fara iubire….inevitabil.Nu stiu sa iubesc asa, ca in teoremele de geometrie aplicata. Sau de analiza matematica, unde sa calculez limita sirului de calitati pe care trebuie sa le bifeze dansul si pe care eventual sa o reduc la un punct. Pana la care sau dincolo de care. Nu am de cand sa calculez o integrala de la 30 la infinit al carei rezultam sa imi arate daca va ramane cu mine pana la capat. Nici macar cu analiza SWOT n'am iesit la liman ca prea se adunasera liniute in casuta cu Threats pe care m'am incapatanat sa nu le bag in seama. Asa ca ma multumesc sa iubesc pur si simplu. Sa daruiesc, sa ma bucur, sa am fluturi in stomac.Poate ca e asa, ca am momente in care ma simt mai atasata de intrebari decat de raspunsuri, mai aproape de indoieli decat de certitudini. Si asta fiindca uneori imi amintesc dureros ca dincolo de certitudini mi'au venit marile caderi, ca atunci cand m'am culcat pe o ureche considerand ca victoria imi apartine am fost pedepsita cu o deznadejde care s'a insinuat in siguranta mea de o clipa. Prefer sa ma intreb daca iubesc si sa tin in viata prin grija mea, prin stradania mea un miracol, decat sa ma tolanesc peste o mare incredere si sa ingadui blazarii sa-mi surpe constructia faurita cu atata truda.Sigur ca am si eu momentele mele de inaltare, sigur ca am indraznit sa spun, uneori, ca am atins cu mainile mele Sfantul Graal al iubirii. Dar apoi m'am smerit, si mi'am zis, iarasi, Doamne, eu trebuie sa lupt mai departe. Nu mi'e dat mie sa fi ajuns la un capat de drum si sa ma odihnesc. Trebuie sa ard si sa sanger pana la capatul vietii, pana dincolo de capatul dragostei. Doar asa voi sti ce a fost, cum a fost.Cand simti ca el e mai presus de tine,cand faci totul ca sa'l vezi zambind fara a astepta nimic in schimb cand fericirea lui e mai importanta decat fericirea ta,cand nu simti nici un pic de egoism cand vine vorba de el si te bucuri mai mult pentru realizarile lui decat de realizarile tale cand vezi totul colorat in jurul tau chiar daca e gri si simti ca ai aripi ca sa zbori peste tot,peste toate.Cand iubesc, devine lumea si eu insami mai buna, universul se arata in partile lui minunate mai ales. A fi indragostit si a iubi sunt stari speciale. Unii oameni au un dar anume sa fie mereu iubitori, in ciuda anilor, a intimplarilor, a mizeriilor chiar cotidiene.
“Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu


Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…”
(Ana Blandiana)

Pentru ca tot ploua acum afara,mi'am amintit de versurile Anei Blandiana!
Si mi'e teama ca ne vom pierde,si stiu ca s'ar rupe bucati din sufletul meu,si sper sa nu ajung iar sa regret ca nu am acordat o sansa,sper sa am taria de a ierta i de a fi mai buna.Te iubesc asa cum stiu eu,curat,fara sa cer in schimb decat iubire.



Chat?!?Posibil...

Sufletul...