Si e iar noapte..si iar ajung aici,si scriu si sterg,si scriu si iar sterg.Oftez.Nu imi gasesc cuvintele,ma simt pierduta,nu stiu de ce,sau poate stiu si nu vreau sa recunosc...In ultima perioada parca toata lumea a avut ceva de dorit de la mine...parca toti au vrut cate ceva..I'am ajutat cu placere,le'am spus ce as face eu in locul lor,am jucat si rol de Cupidon pentru unele relatii care inca mai sunt,altele nu..si stau si ma intreb de ce oare atunci cand pui suflet in ceva ce faci,nu iti este inapoiat macar 5% din stradania ta?De ce nu se vede cat ai luptat,uneori si cu tine...sa iti ofere macar o multumire cat de mica,dar sa vina din suflet?!Se spune ca un zambet dureaza putin,dar amintirea lui poate ramane vesnic in suflet.Asa se intampla si cu lacrimile.

Love
Atunci cand plangi,suferi.E posibil ca in cateva ore,zile sa te simti mai bine,dar nu intervine si uitarea,durerea lasa rani,chiar daca ele cu timpul se cicatrizeaza,dar raman acolo,vesnic amintindu'ti ca a existat acolo o rana adanca.Noi nu avem putere sa intoarcem clepsidra vietii,nisipul din ea se scurge necontenit si de abia cand mai ramane putin din el,ne dam seama cat am pierdut din viata.Stau si ma intreb,daca tot ma framant zilnic,cum sa fac,cum sa o dreg,oare voi ajunge cumva la un rezultat?Sau urmeaza sa o iau de la capat?Toti au asteptari de la mine,ma vad ca si cum as fi invincibila,dar si eu sunt om,si eu am problemele mele pe care nu le discut cu nimeni,nu imi place sa le spun,le inchid undeva si le dau drumul cand sunt doar cu mine.Daca am nevoie de o zi,2,3 de singuratate,in care nu vreau sa aud de radio,de net,de nimic,doar sa fiu eu cu mine,imediat apar probleme,incep discutii,incepe sa sune telefonul si de ce nu vreau sa aud,exact de aia imi spune persoana de la celalalt capat.Uneori vreau sa discut doar banalitati,sa vorbesc daor daca simt nevoia,sa nu fiu obligata sa raspund,pur si simplu am nevoie de cateva ore doar pentru mine,sa ma regasesc.ma simt impinsa din spate,mereu in fata,mereu sa fiu atenta sa imi pastrez calmul(care?!?),sa zambesc,sa nu se stie ca si eu am probleme,sa nu se stie ca am chef de tacere.De vreo 2-3 luni sunt intr'o continua activitate,nu neaparat fizica,asta nu ma sperie,ci psihica.Pur si simplu mereu am ceva in minte de facut,de rezolvat.Nu stiu cum mai e sa nu ma gandesc la ceva ce trebuie facut!Am ajuns ca pana si noaptea cand dorm cateva ore,sa visez ca...trebuie sa fac ceva.Mai deunazi,am visat ca am fost acasa la Brasov,si ca faceam curatenie generala.Adica scos din camere tot,dat cu var,vopsea,spalat,calcat,etc....si dimineata cand m'am trezit,eram atat de obosita de o zi intreaga am fost rupta,plus ce am avut de facut ziua...calculand=dezastru.Si ajung in fata monitorului si incep problemele mai mici: X nu este la program,Y a zis cutarica lucru,te-a cautat Z sa vada de il poti ajuta cu te miri ce...si tot asa...pana la ora 22:00 sunt deja un mic ,mare pachet de nervi pe care incerc sa ii stapanesc sa nu ii pun in carca altcuiva.Si mai ma intreb de ce ma simt vesnic obosita,surmenata si cu o dorinta acerba de a "vegeta'?!?!Asta imi aimntteste de acum 3 ani,cand lucram in Eforie,ca bucatar,program de la 7 dimineata(prezenta),pana la 12,1 noaptea.Ajungeam in camera pe la 1 juma,pana faceam un dus,pana una alta,era deja 2 si ceva.Si la 6 suna ceasul,iar o vara intreaga nu am stiut decat servici,acasa,servici,acasa si serile fugeam la cate un spectacol sa ma destind 2 ore dupa care ma introceam la munca sa imi reiau activitatea.Asa ma simt acum,epuizata,nu fizic,psihic,atunci nu eram surmenata pishic,eram vlaguita fizic,si parca a fost mai bine decat acum.Acum?!?sunt ca un chibritel(vb cuiva drag),iau foc instant,doar putin sa ma "incalzesti"si deja sunt o adevarata torta.In fine,ma bag inapoi in pat,poate reusesc sa adorm ca deja este 4 si ceva si eu...mai am putin si ma trezesc...comic nu?vreau odihna si nu pot sa ma relaxez nici in pat!App Nobody,bine te'am regasit:)Cred ca ai ramas cel mai fidel cititor al gandurilor mele...nu te'ai saturat oare sa imi vezi frustrarile si nervii varsati aici?Inca ma mai crezi aceea persoana sensibila si ingenua?

A venit Toamna!

Cum  spune  Nicu Alifantis:
A venit ,a venit toamna/acopera'mi inima cu ceva/cu umbra unui copac/sau mai bine/sau mai bine cu umbra ta.

Uploaded with love Intradevar melodia asta mereu mi'a transmis o stare de melancolie,de dulceata a toamnei,de o placere nebuna sa ies in drum si sa strig catre toti"A venit toamna,bucurati'va!".As pleca departe,spre casa bunicilor,si m'as duce in spatele curtii in padure,sa calc e frunzele care pica si sa simt prin nari mirosul toamnei.In sufletul meu ingalbenesc vechile amintiri,amintiri dragi,pline de caldura,de rasete si de veselia copilariei.Cand negura zilei cotidiene se asterne pe geamurile aburite ale camerei,ma retrag undeva departe,in amintiri calde,pline de miros de toamna,de dimineti cu miros de brad si sperantele vestejite se  scurg incet catre neant.Cand ramurile goale ale iluziilor se izbesc necontenit de norii cenusii ai inimii obosite,un suras incretit de trecerea timpului imi apare in minte si imi spune"nasucul sus,va trece si asta".Parca o aud si acum zicandu'mi tot felul de cuvinte incarcate cu dragoste,ca sa ma vada zambind:)"Toamna nu inseamna doar ploaie mohorata,inseamna si raze de soare ce iti mangaie obrazul",si cat adevar contin cuvintele astea....Uneori indragim prea mult tristetea,ne simtim atat de bine in preajma ei,incat uitam sa ne bucuram de tot ce este frumos.Cand ploua ,de multe ori,merg in parc,ma asez pe o banca si imi las lacrimile sa se prelinga usor in armonie cu stropii de ploaie.Nimeni nu stie ce cauta aceea persoana pe o banca in plina ploaie,nimeni nu poate sa vada ca ea isi lasa lacrimile sa se prelinga pe obraz si ca nu simte cum picaturile ii brazdeaza trupul. Privim toamna ca pe un anotimp pe calendar,vedem cum natura isi leapada frunzele si se pregateste de iarna.Stiu,vei spune ca toamna a inceput pe 1 septembrie si ca sunt putin intarziata cu postarea asta,dar nu am vrut sa ma mai intorc aici,nu am vrut sa ma las iar furata de aceste"file albe",sa imi astern gandurile.Dar nu mereu ne putem pune stavila dorintelor,aici ma simt EU,ma simt...protejata:) Curios nu?sa te simti protejat cand oricine iti poate citi cele mai intime ganduri.Azi am vrut sa ma intorc,sa simt iar vibratiile cuvintelor asternute,nemodificate dupa,sa imi las frau liber gandurilor,poate asa imi mai recapat din bucurie.Gata,voi pune frana acum,e mai bine pentru mine,voi scrie iar,curand,stiind a aici.....aici e o parte din sufletul meu.


Ploua,ploua cu stropi mari
cu vise pierdute,sperante regasite,
Cu stropi de cerneala 
amestecati cu ganduri razlete.
Toamna isi strange frunzele cazute
din ganduri fara sperante.
doar vantul mai mangaie golul din inima,
pe alocuri el poarta de zor
frunzele ratacite din sufletul meu.
Mereu cand vine toamna imi amintesc de un drag prieten ,de Cristi,dar...imi e teama,ca ma va rani iar...oare se merita sa....?