Ofoi...Stare nasoala...

Din ce în ce mai des mi-e dor de mirosul de scorţişoară şi laptele când cu cacao. Mi-e dor de leneveala de dimineaţă şi de mirosul pernei, mi-e dor de somnul de după răsăritul soarelui şi de aşteptarea nervoasă, de întrebările fără răspuns şi întrebările neîntrebate.
Mi-e dor de cântecele vechi şi proaste, mi-e dor de problemele puerile şi de crema de zahăr ars. Mi-e dor de cărţi cu imagini colorate şi bicicletă, de copiuţe şi lecţii. Mi-e dor de prietenii vechi şterse de vreme, mi-e dor de poveştile bunicii şi de căsuţele păpuşilor…
Acum mi-e dor de mâna care mă ţine în braţe când dorm, de parfumul de pe pernă sau de telefoanele date fără motiv. Mi-e dor de mâna străină cu care să mă joc, şi de părul tuns scurt prin care să-mi trec degetele. Mi-e dor de calmul respiraţiei de pe cealaltă pernă, de cotul care întotdeauna este prost aşezat. Mi-e dor să împărţim aceiaşi scrumieră şi să ne certăm întotdeauna pe filme.
Mi-e dor să nu-mi fie dor…