Ma plimb prin ganduri..

In ultima vreme imi sta mintea in loc de la prea mult gandit,suna amuzant,dar nu este,e o treaba serioasa si periculoasa.Cum gandesc?Hmmm..Ne alegem felul de a gandi mai mult decat ne'am imagina.Eu de exemplu daca vad o femeie plangand,ma gandesc ca i s'a intamplat ceva frumos,sau a primit o veste deosebita pentru ea,de emotia unei regasiri,sau pur si simplu ca ia intrat o gaza in ochi :) .Poate la fel de bine sa planga ca e trista,deceptionata sau bolnava..Intotdeauna avem de ales'da,nu,nu,da,nu stiu".Cand facem o alegere implicit de asumam responsabilitatea,ne asumam conssecintele,urmarile unei alegeri.Sau cel putin asa ar trebui....Si a alege sa nu alegei este tot o alegere.Cand ea tace,accepta,cand el tace,refuza.Cand lucrurile merg prost indiferent de relatie,intotdeauna altcineva poarta vina..Problema e ca de cele mai multe ori vina e fie a tuturor fie a noastra.Sa stii sa'ti recunosti vina e o virtute,eu recunosc totul.Sunt plina de virtuti de la o vreme...Se mai zice ca iertarea e divina...Poate are de'a face cu divinul prin absurdul absolut,divinitatea exista indiferent de vrem sau nu.Divinitatea este superior noua,iar superioritatea asta,e deseori inaccesibila,si de prea multe ori greu de inteles.Tocmai de aceea iertarea este o atitudine superioara,personal am o admiratie pentru cei care stiu sa ierte.Eu stau tare prost(si) la capitolul asta,nimic divin nu ma caracterizeaza.Cu toate astea inteleg un lucru:cu totii gresim mai ales intr'un proces de schimbare,cand sunt aduse in discutie o serie de alegeri.Iertarea e buna.Cand suntem nervosi,si trecem printr'o continua stare de agitatie,organismul se consuma si face loc unei oboseli psihice daunatoare.Pana la urma iertarea nu inseamna ignoranta,nici toleranta,e doar un mod de a merge mai departe.Cand ierti,iti faci un bine :)Nu stiu cum sunt altii,cum simt altii,dar eu uneori ma simt neinteleasa sau prost inteleasa.Da,de multe ori spun ceva si realizez ca receptorul meu intelege altceva,si mi se pare ciudat ca vorbim aceeasi limba si uneori ne intelegem atat de putin.Sunt zile cand vorbesc mult,si despre toate "nimicurle" si recunosc ca la mine cuvintele au "lumea" lor..Cateodata cred ca ,comunicarea este supraestimata..si totusi de ce?Sa fie din cauza ca devenim tot mai egoisti ca fiinte umane?Ca nu ne mai facem timp sa auzim ce spune si celalalt si ne concentram la ce spunem noi,ni se pare mai important?Afara e primavara,ma gandesc cum ar fi daca si peste cuvinte ar fi primavara.Timpul este o iluzie care ne face sa gafaim supa cum a spus Yann Martel,adica un fel de a spune ca timpul nu trece,noi trecem prin el.Pe cat e de perfid timpul asta cu noi,pe atat ne ajuta sa supravietuim,e uneori un scut,alteori un refugiu.Pentru mine a fost mereu ca o marmura rece unde ma pot intinde distrusa si descoperita.Intotdeauna mi s';a parut corect sa nu simplific lucrurile,nu cand vine vorba de termeni inselatori.De ce inselatori?Hmmm..Pentru ca suntem prea siguri ca stim totul despre ei.E o regula;cand crezi ca stii totul,apare ceva si iti distruge toate convingerile.Credem ca stim totul despre emotii si sentimente,doar pentru ca ne sunt caracteristice,dar in realitate nu este chiar asa :) Ne nastem cu emotii,la randul nostru nastem sentimente.Emotia ti se citeste pe chip,sentimentul creste in interior.Cred ca pana la urma sentimentele sunt cele care ne tin in viata pe plan psihic,ele ne ridica,ele ne sustin si tot ele au puterea de a ne distruge.Emotiile sunt bucati din sentimente...
A regasit azi o poezie demult citita :)
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi in doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-antors mereu cu ziua-n gănd
cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am sa uit cum sună glasul tău,
Decât tacerea, ce-mi va fi mai rău
Si cum sa pot sub stele înopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.(George Tarnea)