duminică, 12 iulie 2009

Despre Prietenie si Misterul acesteia

Sunt momente in care simti ca viata ta ar fi o nebanuita cale spre singuratate, daca nu ar exista prietenii. Acele persoane care pot invada oricand in sinceritatea ta, pentru ca ai incredere in ei, acestia la randul lor simtind o afectiune demna de apreciat pentru tine. Dintre toate definitiile date despre prieteni, prietenie, doar una singura mi-a ramas in minte. Ma refer la cea scrisa de Steinhard in Jurnalul fericirii, care spunea cam asa: "Prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod." Intr-adevar, prietenii sunt un adevarat sprijin pentru noi, dar nu trebuie sa vedem acest ajutor doar in situatiile in care intampinam obstacole si apelam la ei. Nu, prietenii ne ajuta prin insasi existenta lor in viata noastra. Sunt adevarati catalizatori pentru drumul pe care il "strabatem" zilnic, piloni de rezistenta pentru sufletul nostru. Prietenii constituie si un ajutor mintal, asta pentru ca, uneori chiar daca ei nu sunt fizic langa noi, doar gandul care zboara la ei ne bucura. Ne aduce zambetul pe buze.
Ati observat ce fericire va cuprinde cand vorbiti cu un prieten bun dupa mult timp? Cate aveti sa-i povestiti, si parca timpul se scurge mai repede ca niciodata. Nu, atunci timpul nu este un sfesnic bun, este doar un inamic care contorizeaza fiecare vorba, replica adresata prietenului vostru. Aceasta reintalnire, virtuala, telefonica sau fata-n fata ne aduce o bucurie imensa, o liniste sufleteasca de neimaginat.
Ne maturizam datorita prietenilor, vedem viata altfel datorita lor, nu doar in diverse nuante de gri, traim clipe de neuitat si prindem gustul fericirii. Parca si muzica suna altfel, totul din jurul nostru este animat de aceste conexiuni, care odata ce sunt realizate, greu mai pot fi desprinse de la locul lor. Sunt legaturi "sudate" de dorinta de a avea un prieten bun, care sa inteleaga si sa ne inteleaga trairile, care sa zambeasca la bucuriile noastre si sa-si faca griji atunci cand ceva nu merge bine. Sunt relatii care iau nastere in situatii comice, tensionate sau total indiferente.
Intotdeauna punctul de plecare al unei prietenii ramane de neuitat. Mereu ne amintim cu drag de el si riscam cateodata, sa ne lungim discutia cu inca jumatate de ora, daca aducem aceste amintiri de aur in prezent.
O prietenie are coloana vertebrala in momentul in care la baza acesteia se afla increderea, implicit sinceritatea reciproca. Sunt doua elemente esentiale de care fiecare dintre noi ar trebui sa tina cont. O prietenie este consolidata cu fiecare bucurie traita, dar mai mult, cu fiecare experienta nefasta pe care o aduce viata. O prietenie este frumoasa daca ignora orice semn de invidie, priviri rautacioase pe furis.
Mi-am adus aminte de un film, "Naufragiatul" cu Tom Hanks. Este o poveste extrem de frumoasa, din care este imposibil sa nu invatati ceva dupa vizionarea acestuia. De ce am adus in discutie acest lucru? Pentru ca este subliniata foarte bine idee nevoii de oameni, de socializare. Personajul principal, datorita unui accident de avion, naufragiaza pe o insula pustie din Pacificul de Sud. Acesta isi doreste cu tot dinadinsul sa supravietuiasca, incat timp de patru ani duce o lupta cumplita atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Pentru a nu se simti singur, acesta realizeaza dintr-o minge un chip de om, pe nume "Wilson", ce vine ca un sprijin moral.
Daca nu am avea prieteni, cu totii am fi doar niste naufragiati, nu am avea nimic atat pe plan emotional, cat si spiritual. Trebuie sa invatam sa ne pretuim prietenii, trebuie sa invatam sa le acceptam micile nebunii. Dar inainte de toate trebuie sa invatam sa traim printre oameni, sa traim frumos, sa-i intelegem, sa-i acceptam, si involuntar vom intalni persoanele asemenea noua. Si totusi ce suntem noi, ce sunt prietenii? Poate doar poli opusi, care se atrag la locul si momentul potrivit.

0 comentarii:

Chat?!?Posibil...

Sufletul...