Chestia asta ne atinge pe toti…scapam greu de lucrurile cu care ne obisnuim. din pacate, unele dintre ele ne fac rau dar si cu asta ne obisnuim. si ne mai obisnuim cu suferinta, cu singuratatea, cu nefericirea, cu lacrimile, cu mila celorlalti (care par mai fericiti ca noi)…cati dintre cei pe care-i cunoasteti va vorbesc despre fericirea lor? Cati dintre cei pe care ii cunoasteti se trezesc zambind dimineata si au pofta de viata? Copiii se trezesc cu un zambet pe buze, si ma-ntrebam unde si de ce dispare acesta atunci cand “te faci mare”. Sigur, daca stau sa ma gandesc, gasesc un miliard de explicatii…dar, cate dintre ele au o baza adevarata? sa spui ca n-ai dormit bine, sa spui ca nu-ti place job ul, ca nu-ti place cum iti sta parul sau langa cine te trezesti, ca vei avea o zi incarcata sau ca afara ploua, ca visezi la o casa noua dar n-ai bani s-o cumperi, ca vrei o vacanta dar n-ai concediu, ca nu ti-ai baut cafeaua sau rachiul, ca te bat ai tai la cap sa faci una sau alta, ca te-a parasit si “n-o sa poti trai fara el”, ca imbatranesti si ti-au aparut riduri, ca n-ai masina si trebuie sa mergi cu bicicleta sau…pe jos….pfff, toate astea…cate dintre ele sunt motive reale de nefericire? daca esti sanatos totul e in regula si oricat de negru ar parea totul, o poti lua de la capat…esti liber s-o faci, esti liber sa-ti indeplinesti fiecare vis…daca esti “intreg” in suflet si-n trup e nedrept sa te plangi pentru lucruri pe care nu le iei cu tine dincolo, oricum…
Nu-s perfecta dar incerc sa le aduc zambet pe buze celor de langa mine…am si eu, o gramada de greutati pe umeri, sunt o mie de situatii care as vrea sa stea altfel, am un milion de vise neimplinite…dar mi-amintesc in fiecare dimineata, in prima secunda in care deschid ochii ca tot ce am e perfect asa cum e, ca daca ceva nu va merge in ziua respectiva nu trebuie sa mi se faca frica pentru ca totul are un sens (chiar si nereusitele)…ma duc la Zburlici si-l iau in brate, si ne uitam pe geam si spunem buna dimineata copacilor, oamenilor care trec, soarelui sau ploii…nu-s perfecta dar stiu ca societatea asta in care traim e mai putin perfecta ca mine…ma-nvata tot felul de tampenii ,societatea asta iti spune ca e gresit sa visezi, sa iubesti, sa lupti pentru telurile tale si pentru fericirea ta, sa ajuti, sa razi cu gura pana la urechi… societatea asta bolnava iti extirpa frumusetea sufletului si ti-o inlocuieste cu ceva ce te robotizeaza, te mecanizeaza si te face sa nu mai simti…nimic. si, daca tot ti se spune ca TREBUIE sa faci intr-un fel, sa respecti niste reguli, inca de cand esti mic, ajungi sa te obisnuiesti cu asta si nimic nu ti se mai pare anormal…poate doar intalnirea cu cineva care striga in gura mare ca e fericit……
cand privesti in sus lumea pare mai mica.
de unde vine ploaia?
unde se sting frunzele de-apar din nou?
cate minute sunt intr-o ora si ce-i aia timp?
cati oameni poti cuprinde intre bratele tale?
de ce pasarile zboara in sus?
cate fire de par am in cap?
de ce nu ne-ajunge o singura data?
de unde vin lacrimile?
de ce avem nevoie de arme?
cu ce scop a fost rostit prima oara “relativ”?
pentru ce exista mintea?
dar maine?
de ce ne-am mai agata daca n-ar fi ieri?
cand privesti in sus lumea pare mai mica.
de ce par lucrurile atat de mari cand mainile noastre se-ating?
de unde vine ploaia?
unde se sting frunzele de-apar din nou?
cate minute sunt intr-o ora si ce-i aia timp?
cati oameni poti cuprinde intre bratele tale?
de ce pasarile zboara in sus?
cate fire de par am in cap?
de ce nu ne-ajunge o singura data?
de unde vin lacrimile?
de ce avem nevoie de arme?
cu ce scop a fost rostit prima oara “relativ”?
pentru ce exista mintea?
dar maine?
de ce ne-am mai agata daca n-ar fi ieri?
cand privesti in sus lumea pare mai mica.
de ce par lucrurile atat de mari cand mainile noastre se-ating?
