Pentru Lori

Si cum deunazi am avut o reactie asemenatoare titlului,ma risc sa scriu cate ceva despre expresia"sa ramanem prieteni"Mai aiurea ca azi imi spune o buna colega,prietena,ca s-a certat cu iubitul si i-a bagat marea pastila cu"ramanem prieteni".Sa scriu ceva sentimental, tragicomic, un fel de strutocamila, in care nici eu nu ma pot hotari ce vreau zic si nici dumneavoastra ce sa-ntelegeti.C-asa-s femeile: greu de-nteles.Intrucat situatiile din viata mea, a celor apropiati si-ndepartati (nu doar de distanta internetului, ci si de alte distante) se confrunta cu minunata expresie a prieteniei dupa o relatie de amor(sau prietenie), ma gandeam ca nici n-ar exista solutie mai buna pentru subiectul ce astepta sa-l iau la puricat.

Cine n-a spus-o niciodata, sa plece de la calculator, ca n-o sa priceapa o iota. Decat dacă a auzit-o. Bun, deci pleaca cine nu s-a intalnit deloc cu prietenia ramasa la final de relatie cand nu mai ai habar ce sa indrugi si nici macar textul cu „vorbim maine” nu se mai potriveste.De fapt „ramanem prieteni” e mult mai rau si decat „Nenorocito!” E mai grav decat „vaca, scorpie” si orice alte atribute grosolane v-or mai fi traversat vocabularul. Fiindca atunci cand faci spume si scoti fum, e rost ca iti mai pasa.Cand vrei sa „ramai prieteni” e ca atunci cand dai ignore pe mess si nefericitul de la celalalt capat al hartuirii habar n-are ca tasteaza peretilor albi de pe yahoo.Cand spui ca prietenia a luat locul iubirii inseamna ca ranile s-au vindecat si supararile au expirat. Ca si astea vin cu termen de valabilitate. De la o vreme, te lasa rece. Orice incercare, cerere de iertare sau de sotie.Tineti minte despre suparari – a se consuma de preferinta inainte de vindecarea ranii celuilalt.Daca ratezi momentul, nici o grenada din lume, nici bomba atomica nu mai are efect. Cicatricile sufletesti se inchid perfect, insa nu mai dor niciodata. Iar de suparat nu mai poate fi vorba. Ca de asta-s cicatrici. Ca sa ierti, dar nu sa uiti.Cealalta porcarie cu expresia asta e cand o zici fara s-o crezi. Fara s-o speri, fara s-o nimic, orice, ceva. E cand o spui crezand ca-ti mai salveaza vreo urma de mandrie, demnitate şi orgoliu. Un pachet pe care-l sacrifici tocmai in momentul in care n-ai curajul sa recunosti ceea ce simti. Intotdeauna am crezut asa: adevaratii eroi sunt cei care spun ceea ce simt, nu cei care rad de astia. Iar de curand mi s-a confirmat de propria mea gura. Care n-a rostit cuvinte in care sa nu creada, dar le-a tacut cu stoicism de pedepsit. Ulterior, s-a intamplat cu varf si indesat – pedeapsa, la propriu.Una peste alta, nu stiu dumneavoastra ce ati inteles, eu va spun un singur lucru: sa ramanem prieteni e lucru mare atunci cand suntem frati.In orice alt caz, sensul expresiei lasa ceva tristete dupa el. In cel putin unul din sufletele celor implicati. Vreodata.Deci draga mea,ca stiu cum imi rasfoiesti blogul,ia aminte,ca atunci cand el iti spune "sa ramanem prieteni",e mai clar decat cristalul,adica nu mai incercasa o dregi,sa o salvezi,inseamna ca ori poate tu esti prea naiva si crezi ca esti femeia fatala dupa care el va lacrima o suta de ani,sau...el se crede un macho man cu doua perechi de organe.Si aropos,nu m-ai prins in ziua buna de a da sfaturi lacrimogene si pline de romantism:)) Scuze nu cer,oricum asa gandesc,si uite cum am stat pana la ora asta dupa 3 ore de somn sa scriu baliverne pe aici stiind ca tu vei citi si azi imi vei rosti cuvinte magice gen"iertarea e cel mai minunat lucru"AMIN!

Romania,te iubesc!

Mi-am imbogatit cultura literara  cu o carte lansata recent(cam acum un an cred), "o carte feminina, scrisa de o femeie cu gandul la alte femei". Oare ne motiveaza ceva cand citim descrierea asta? Pe mine cu siguranta nu!
Loredana (Groza), cea care vrea sa devina clona Madonnei, a publicat volumul "Sexting", in care descrie experientele ei de viata, articole publicate in diverse reviste feminine, predominand ca teme viata mondena, sexul, moda, barbatii. Cu alte cuvinte, exact ceea ce se vinde in ziua de azi, kitschuri, creandu-se impresia ca lumea contemporana este inclinata mai tot timpul spre sex si mondenitati. Ceea ce ma bulverseaza pe mine este insusi titlul cartii. Sexting inseamna din punctul de vedere al autoarei sex+texting, un nou "trend", un cuvant nou demn de inclus in DEX. Neuronul meu se rasuceste sa inteleaga cat mai bine totusi ce inseamna. Loredana afirma ca "sextingul va fi din ce in ce mai folosit si cunoscut, pentru sa suplineste dragostea la distanta". Adica sextingul s-a descoperit dupa nopti lungi de chat pe Y!Messenger?
Cartea se gaseste in librarii la pretul de 35 lei. Apropo de aspectul asta, ma intreb cum de este posibil ca niste carti scrise de autori grei (spre exemplu Eminescu) sa fie la reduceri, iar Sextingul sa aiba o importanta mult mai mare decat ceea ce s-a scris vreodata?




Nu inteleg de ce artistii hiper, megacunoscuti din Romania isi descopera treptat alte pasiuni? Eu cred ca este un curent dezvoltat in tara noastra. Daca cineva se axeaza pe muzica comerciala, peste 2 ani este posibil sa-l vedem intr-o telenovela romaneasca si eventual in urma unei "cariere de succes" sa publice o carte. E un lucru amuzant si iritant peste masura, in acelasi timp. Toate valorile sunt aruncate la cos, in favoarea unor [nu stiu ce cuvant sa aleg] va las pe voi sa va ganditi

`Neata

Mda,am dat intamplator peste o reclama,si ca sa nu imi pierd gandurile,am zis sa o pun aici,nu de alta,dar se pare ca mai nou,daca spun adevarul ca nu reusesc sa retin ceea ce vorbesc cand ma trezesc,deranjeaza.Asta este una din marile mele probleme,cand ma trezesc sunt foarte,farte,foarte de multe ori,foarte,chiauna.Nu realizesc daca este zi sau noapte,cu greu dezlusesc ceasul si cu atat mai putin reusesc sa retin ce vorbesc.In schimb daca cineva ma intreaba ceva,orice,risc sa spun exact ceea ce cred,ba mai mult,folosesc un limbaj adecvat gandurilor.Un exemplu:acum vreo 2 saptamani m-a intrebat Cristi daca sunt suparata ca mi-a pierdut un cd cu ceva important.Chiar daca nu am vrut sa ii arat cat de suparata eram(mai ca imi venea sa il dau de-a dura de pe o stanca),pe moment i-am spus ca nu e nimic,dar cand m-a intrebat imediat ce m-am trezit,i-am raspuns tare senin ca"esti un animal paros si ala era cd-ul meu si ti-ai pus tu caltabosii pe el si l-ai dat unui ratat ce l-a pierdut".Binenteles ca habar nu am ce i-am zis,stiu ca am vorbit cu el ceva,am in minte vocea lui si a mea,dar despre ce am vorbit....pauza...vid,gol,empty.
Cred ca imi trebuie si mie un astfel e ceas ca cel din clip,poate reusesc sa ma trezesc dimineata mai vesela si sa nu"impung" lumea pe drum cand de abia ma trezesc.Zau ca i-as lua pe toti gramada,i-as pune intr-un sac si le-as da drumul pe Dunare in jos :))

Masca zilnica

Cred ca marea majoritate dintre noi femeile,din diverse motive...mai mult sau mai putin justificate am jucat teatru,sau am mimat o stare contrara celei simtite in realitate... cel putin o data in viata.Pentru unele femei insa acesta sarada,a devenit chiar parte integranta din viata lor,...in care Eu-l propriu nu se mai regaseste,si in care propria personalitate s-a pierdut!...Interesant in toata acesta situatie este faptul ca desi constientizeaza ca totul nu este decat un teatru,o aparenta,o imagine falsa despre ele...nu reusesc sa paraseasca "scena",si sa redevina ele insele.

Love"Nu sunt fericita,nu ma simt implinita emotional,deoarece nu am destui bani sa-mi permit macar un concediu pe an mai ca lumea,nici un sot pe care sa ma pot baza,nici un copil de care sa ma simt mandra,si nici un job care sa-mi ofere certitudinea ca in urmatorii 5 ani nu voi fi data afara...etc,si in asemenea situatii...celor cu care interactionez,care nu cunosc realitatea mea.Uite asa,am ajuns la concluzia ca...nimic nu-i cum pare a fi.Ne dorim sa fim ca alte persoane,sa avem ce au ele,sa fim in locul lor,doar pentru ca ne rezumam la aparenta...! Cand de fapt,daca Cel de Sus ne-ar indeplini dorinta,sa ne puna in locul celor pe care-i invidiem,sau sa ne de-a viata lor s-o traim...am constata ca,"am dat vrabia din mana pe cea din gard" si ne-am trezi fara nimic.Cand spunem ...."Vai ce mi-as dori sa fiu in locul lui cutare,sau ca...x,y...ar fi bine sa ne gandim de doua ori,deoarece e posibil sa ne dorim necazurile si nefericirea cuiva.Si persoana de mai sus,isi doreste sa aibe ce au altele femei,care cine stie...simuleaza la fel de bine sau chiar mai bine ca ea ....FERICIREA.Nu pretuim ce avem,si constatam abia dupa ce am pierdut...ce valoare a avut!

Si totusi...sunt atat de putini cei care pot sa spuna sincer...SUNT FERICIT/A.... Sa lasi "masca" macar pentru o zi intr-un sertar...si sa incerci sa fii TU ... fara sa-ti doresti nimic din ce au alte persoane,oare nu ar fi un prim pas spre FERICIRE...?...

Love

Ganduri catre tine

Am declarat razboi total vagaboandelor mele ganduri. 
Intr-o dimineata pe cand mai era incă noapte, 
m-am trezit goala, stoarsa, epuizata de durere,
vlaguita de zambet: gandurile mele o luasera la sanatoasa, 
ma parasisera ticaloasele atunci cand aveam mai multa nevoie sa simt. 
Ingrijorata, am inceput sa le caut prin casa
dupa toate lucrurile care-mi fusesera dragi, chiar si sub perna, 
acolo unde le lasam in siguranta in fiecare noapte. 
Le-am cautat si printre cuvintele salvate intru-n folder de la tine, 
dar acestea erau goale si fara sens. 
Cred ca intrasem intr-o stare de hibernare 
caci inima incepuse sa-mi bata tot mai rar, 
zambetu-mi inghetase pe buzele crapate 
iar lacrima se intarise undeva in coltul ochiului. 
Au aparut zgribulite la geam, intr-un ajun resemnat de seara, 
dar nu singure, ci insotite de gandurile tale. 
Le-am incalzit la gura sobei, le-am desmierdat, 
iar ele mi-au promis ca nu ma vor mai parasi niciodata.

Poveste de Craciun!

                                                                                            

Trosc!Mai se aude din cand in cand cate un lemn cum sfaraie si cade in soba.
Fulgii de zapada se adapostesc printre crengile pomilor si asculta cum vantul le vorbeste despre tari indepartate,
unde spiridusii si renii se prgatesc pentru venirea Mosului.
-Vreau si eu sa ascult cum vantul spune povesti,spune Viorel cu ochii plini de curiozitate
-Haide sa iesim pe prispa casei,ii raspunde Miorica plina de neastampar.
Ghetutele asteapta sa fie incaltate,uscate si calde,primitoare pentru piciorusele lor iuti.
Soarele abia mijindu-se de dupa norii cenusii,le zambeste imbietor.Din cand in cand,le mangaie obrajii trandafirii.
-Dar eu nu aud povestile,sigur vantul nu vorbeste.
-Pai bunica a spus ca in fiecare an,inainte de venirea Craciunului,vantul spune povestea lui Mos Craciun.Viorele,
eu cred ca bunica a zis asa ca sa nu mai mancam coca de la cozonac si ne-a trimis afara!
-Hai sa ne bulgarim sau sa facem un om de zapada,Miorico.
Cei doi copii se apucara sa stranga zapada intr-un bulgare,il rostogolesc sa se faca mai mare,ca sa faca omul de zapada.
Dintr-o data se aude o voce grava spunand:
-Stiati ca in noapte de Craciun glasurile voastre se aud pana in Laponia?
Miorica si Viorel se uita unul spre altul mirati,dupa care se uita in toata ograda si spre poarta.
-Cine a vorbit?intreaba Miorica
-Sunt vantul,nu ma vedeti,dar puteti sa ma auziti si sa ma simtiti.Sunt langa voi si sunt pretutindeni.Eu strabat vazduhurile
si aduc norii de ploaie sau de zapada.
-Dar nenea vantule,exista Mos Craciun?Ca nu l-am vazut niciodata,intreaba fastacita si curioasa Miorica.
-Desigur ca exista!Tocmai acum am venit din Laponia,si trimit pe aripile mele,dorintele copiilor de Craciun,Mosului.
-Eu nu cred ca exista Mos Craciun!,zise Viorel cu buza de sus tremurand a scepticism.
-Bine dragilor,hai ca va spun eu cum pregatesc elfii ,doamna Craciunita si ceilalti spiridusi cadourile Mosului.
Elfii sunt niste fiinte micute,putin mai mici ca voi,au ochii mari si urechiusele lor sunt ascutite.
Odata demult,ei au luat pulberea de stele,si s-au jucat aruncand pe cer din punguta lor,cate un pumn de pulbere de stele
De aceea,pe cer,cand cineva isi pune o dorinta,se vede cum stelutele lumineaza mai tare,ele fiind imbracate in pulbere
de stele.Ei au unelte magice cu care fauresc jucariile dorite de voi.Pe ei ii ajuta spiridusii,care tot anul,vegheaza
copiii,zi de zi,ora de ora si isi noteaz intr-o carte uriasa faptele bune si faptele rele pe care le fac acestia.
La finalul anului,el se uita in carte si vede cine a fost cuminte si cine nu,si pentru cei cuminti ajuta elfii sa faca
jucaria dorita.Este o sarcina grea pentru spiridusi si uneori sunt nevoiti sa ia decizii care nu sunt pe placul copiilor,
iar acestia nu inteleg de ce nu au primit ce si-au dorit.



Love

Unul din spiridusi,Bushy,este foarte respectat de clanul spiridusilor.El este mecanicul si inventatorul masinutelor,iar
Sugarplum este ajutorul Craciunitei la bucatarie,fiind cel mai bun cofetar.
Pepper este spiridusul ce pastreaza secretele ce le detin copiii,iar Wunorse are grija de reni.Cat e iarna de lunga si de grea,
si cand zapada este cat zidul,Wunorse hraneste renii,le pastreaza grajdiul cald si curat.Nici un ren nu s-a plans vreodata
ca i-ar lipsi ceva.Cand renii pleaca iarna prin toata lumea,ei trebuie sa fie bine hraniti,curati si antrenati.
Drumul este greu si uneori anevoios,dar sania lor are talpile bine lustruite si aluneca usor prin omatul pufos.
Se spune ca renii ating viteza mai mare decat..luminile pomului de craciun.Cel mai cunoscut ren al Mosului,este Rudolph.
Ce il face atat de deosebit pe renul Rudolph?Pai dragii mei copii,se stie ca Rudolph are nasul rosu ,iar cand vine de
Craciu cu Mosul,nasul sau lumineaza drumul celorlalti reni.Rudolph are un suflet mare,si bun,si nu se da indarat de la
nici o treaba,este harnic si ajuta si pe ceilalti frati ai sai.Odata Mosul a intarziat pe la casele copiilor,se facuse'
intuneric si tare mult ar fi vrut sa nu dezamageasca pe micutii copilasi,lasand pe alta zi cadourile lor.
Atunci el a zarit in intuneric o luminita,si cand se apropia a vazut ca luminita venea de la nasul unui ren.
Mosul l-a rugat pe rudolph,ca despre el este vorba,sa ii lumineze calea pentru a ajunge cu darurile la toti copiii.
Rudolph a acceptat si Mosul l-a asezat in fata saniei si lumina calea celorlati reni.De atunci,in fiecare an,Mosul il prinde la sanie
pe Rudolph si pleaca spre casele copiilor.


Love!

Ehh,dragilor,eu acum ma retrag ca am de transmis dorintele altor copilasi,ca in aceasta noapte,Mosul inhama renii
si porneste in jurul lumii sa aduca daruri tuturor.Ma veti mai auzi,si cred ca acum aveti al ce sa va ganditi.
-Gata,a plecat nena vantul?intreba Miorica.
-Da,si mie mi-au inghetat picioarele,hai sa intram in casa,zis Viorel.
Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului sat acoperit de zapada.Casele raspandite pe dealuri,
purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi,
ca intr-un basm povestit la gura sobei. Fumul se inalta, usor, din hornuri, iar in aerul rece pluteste un miros placut, de lemn ars, amestecat cu
parfumul de vanilie al cozonacilor care se pregatesc in fiecare casa.
Este timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri,
care sclipesc in mii si mii de culori, al horei fulgilor de nea, al clipelor de veselie impartite, in jurul bradului, cu toti cei dragi,
al emotiilor coplesitoare la gandul darurilor care abia a doua zi vor fi dezvaluite, al covrigilor, nucilor, merelor si portocalelor impartite
cu darnicie… Dar, mai ales, e timpul colindelor. Colinde se aud pretutindeni, in case, in curti, la porti, la fiecare colt de strada.
Miorica casca prelung,si se cuibareste in poala bunicii.Viorel trage de pleoape,decis sa astepte sa il vada pe Mosul.
Adorme si el,cu capul pe umarul bunicii,care zambeste usor in coltul buzelor,obrazul incretindu-se usor de la brazdele
lasate de surasurile cu care i-a mangaiat atatia ani pe ceilalti.
Cand bunica ia cei doi prichindei sa ii puna in patul moale si cld,Viorel se trezeste si se uita uimit sub brad.
-Nu a venit Mosul inca,buni?
-Inca nu dragul meu,o sa vina el putin mai tarziu.
-Dar bunicul inca nu s-a intors?De ce pleaca mereu in seara de Craciun bunico?
Bunica il privi sever, peste ochelari.
- Ei, are si el treburile lui, de oameni mari. Nu iti baga tu nasucul unde nu iti fierbe oala.
- E la serviciu?
Bunica tusi de cateva ori, incurcata.
- Mda, e la serviciu.
- Pai tata de ce are liber de Craciun si bunicul nu?
- Ei, rase bunica. Prea multe vrei sa stii si tu! Curiosii imbatranesc repede.
Si, impingandu-si ochelarii pe nas, incepu sa citeasca un basm minunat, despre Craiasa Zapezilor si
despre Mos Craciun. Viorel, oricat era el de suparat, fu prins in mrejele povestii si, in curand,
leganat de glasul cald al bunicii, adormi. Buna puse cartea pe noptiera, ii trase plapuma pana sub barbie,
stinse lumina si inchise incetisor usa in urma ei.
Viorel se trezi brusc in mijlocul noptii, din cauza unor zgomote ciudate care veneau din curte.
Oare ce o fi? Se strecura incet de sub plapuma si isi lipi nasucul de geamul inghetat, incercand sa vada,
in intunericul de afara, de ce scartaia zapada. Nu ii era deloc frica, desi in curte putea sa fie un hot,
un balaur sau altceva infricosator. Dar, in loc de balaur, ce-i fu dat sa vada?
intr-un con de lumina, in mijlocul curtii, statea o sanie aurie, stralucitoare, incarcata de saci si
saculeti rosii si la care erau inhamati sase reni, cum numai in cartile de povesti mai vazuse pana atunci.
Tropotind usurel din copitele lor delicate, care lasau urme argintii pe zapada, renii asteptau linistiti,
in timp ce in jur nu se vedea nici tipenie de om. Pai, bine, dar aceasta era saniuta lui Mos Craciun!
incet-incet, sa nu il auda Mosul, Viorel deschise usa si se strecura pe hol.
Toti se culcasera si in casa era intuneric si liniste. Doar in camera din fata,unde era bradul,se auzea un fosnet slab
Tocmai voia sa intre in sufragerie, curios, cand usa se deschise in fata lui si Mos Craciun in persoana iesi din incapere cu un sac gol in mana.
Desi acesta nu putea sa-l vada, Viorel ascunzandu-se in ultima clipa dupa hainele din cuier, baietelul zari chipul Mosului,
luminat de razele argintii care veneau de afara.
Parca semana cu bunicul,Mos Craciun!!ii recunoscu ochii blanzi si surazatori, mustatile rasucite si barba stufoasa.
Desi ar fi vrut sa il strige, baietelul nu mai putea face nimic de mirare. Cum se poate ca Mos Craciun sa semene atat de tare cu bunicul?
Mos Craciun tocmai aranja putin sacii din sanie. Renii il vazura pe Viorel si incepura sa sforaie, nelinistiti.
Auzindu-i, Mosul se intoarse si dadu cu ochii de baietelul care incepuse sa tremure de frig si de emotie.
- Viorel, ce faci aici? La ora asta trebuia sa dormi de mult! Stii ca nu ai voie sa il vezi pe Mos Craciun cand iti aduce darurile!
Baietelul simti cum ii creste sufletul de bucurie. isi repeta, fericit, mereu si mereu:
"A venit Mos Craciun!!".Si o trezii repede si pe Miorica sa il vada si ea pe Mos Craciun.
Miorica,cand il vazu pe Mosu`,isi lua avant si se arunca in bratele Mosului.
-Mosule,existi!De ce nu vrei ca toti copiii sa te vada?il intreba cu nasul infundat in blanita care marginea pieptii tunicii rosii a batranului
- Pentru ca nici un copil nu are voie sa ma vada! raspunse Mosul, razand.
- Fugi acum inapoi in pat, rosti batranul. Eu am multa treaba si am intarziat deja.
- Mosule, te rog, ia-ne cu tine! Doar in noaptea asta! Vreau sa vad cum imparti cadourile! Hai, te rog!
Mosul se incrunta, lasandu-l jos.
- Copiii cuminti dorm la ora asta! Vrei sa nu mai primesti nici un cadou la anul?
- Hai,Mosule, te rog! se smiorcai Viorel. Zau, n-o sa spunem la nimeni. Si apoi, pot sa te ajut.
Dumneata esti batran si ti-e greu sa duci toate cadourile.
Batranul statu putin pe ganduri, apoi spuse:
- Bine, mai fecior! Sa nu spui ca Mos Craciun nu v-a indeplinit si aceasta dorinta. Suiti repede in sanie, ca avem drum lung de facut.


Love!

Bunicul si nepotii se suira pe capra iar renii, ca la un semn, iesira din curte si incepura sa alerge de-a lungul strazii.
Curand,copiii  simtira cum saniuta se desprinde usor de la pamant, lasand undeva, acolo jos, strada si casele, care se faceau
din ce in ce mai mici, pana cand devenira doar niste luminite palpaitoare in noaptea intunecoasa de decembrie.
- Uite bunicule, zburam! strigara, entuziasmati copiii.
Batranul rase, iar hohotele sale molipsitoare fura aduse inapoi de ecoul sosit dintre stele.
Saniuta zbura ca vantul si ca gandul, iar, in jurul lor, fulgii albi de zapada pareau o adevarata ninsoare de stele.
Clopoteii de la gatul renilor umpleau aerul de triluri nemaiauzite, compunand, in clinchetul lor cristalin,
o melodie vesela. Dedesubt, marea de luminite alerga cu o viteza ametitoare, dar zborul lor era atat de lin,
incat copiilor l-i se parea ca stau pe loc.
Nu peste mult timp, ninsoarea inceta si, deasupra saniei care zbura ca fulgerul, rasari o luna plina de toata frumusetea,
care-i invalui in lumina ei ireala. Acum treceau pe deasupra unor munti, ale caror crestete incarcate de zapada straluceau feeric, poleite de luna.
Copiii nu mai vazusera  niciodata ceva atat de frumos. Nu isi puteau lua ochii de la crestele inzapezite, care pareau facute dintr-un argint nou si stralucitor.
Apoi trecura peste rauri care scanteiau in intuneric, peste paduri negre si dese, ba chiar peste o mare ale carei valuri ametitoare se vedeau jucandu-se de-a prinselea cu luna reflectata in unde.
Desi incantati de tot ceea ce vedeau, la un moment dat, copiii incepura sa isi simta pleoapele din ce in ce mai grele si incepura sa faca eforturi din ce in ce mai mari sa nu atipeasca. Mosul zambi.
- Ce e, dragii mosului?Va viziteaza cumva varul meu bun, Mos Ene?
in loc de raspuns, copiii cascara prelung.
- Nu-i nimic, spuse batranul. Nu mai avem mult de colindat. Aproape ca am terminat toate cadourile. Ai sa vezi, vom ajunge acasa cat ai zice “peste”!
Dar copiii nu il mai auzeau. Leganati usor pe aripa adierii care ii purta lin si adormitor prin vazduhul de cristal,
copiii adormisera deja, ghemuiti sub o gramada de saculete goale, in care, la inceputul fantasticei lor calatorii,
fusesera daruri. Batranul zambi din nou si isi indemna renii, obositi si ei, la drum, in timp ce la orizont incepuse sa se iveasca geana aurie a rasaritului
Cand se trezi pentru a doua oara, Viorel auzi, de undeva, de foarte aproape, glasul bunicului.
- Sculati-va, somnorosilor! Este ora pranzului si e ziua de Craciun! Nu sunteti curiosi sa vedeti ce v-a adus Mos Craciun?
Frecandu-se la ochi, copiii se ridicara in capul oaselor si isi dadura seama ca se aflau acasa, in patucul lor cald, cu asternuturi fosnitoare.
Cum, ajunsesera deja acasa? I se parea ca atipise doar o clipa, dar uite, bunica avusese timp sa faca cacaoa cu lapte cald si miere,pusese mancarea la incalzit si bunicul aprinsese focul ce mocnea.
Sarind din pat direct in brate la bunicul, Miorica ii inlantui gatul cu mainile si-l saruta pe obraz.
-Stii ceva bunicule?L-am vazut pe Mos Craciun,iar eu si Viorel am fost cu sania lui trasa de reni sa impartim cadouri tuturor copiilor.
Bunicul o privi mirat.
- Ce Mos Craciun,copila? Ce cadouri? Si ce spui tu ca a fost nemaipomenit?
-Da bunicule,asa a fost,intarii spusele Mioricai si Viorel.Am mers cu sania Mosului peste munti si vai,peste sate si peste casele impodobite de sarbatoare.
Dar am adormit si nu am putut sa ne luam ramas bun de la Mosul.
-Lasati dragii bunicului,Mosul stie ca plimbarea voastra pe pulbere de stele si aripi de vant,v-a placut,si poate la anul o sa mai mergeti sa ajutati pe Mos Craciun.
Hai sa vedem ce cadouri ati primit voi de la Mosul.
- Stii, alt cadou mai frumos decat sa impart cadouri alaturi de Mos Craciun nici nu mi-as putea dori vreodata.
Batranul zambi si sopti, la randul sau, la urechea lui Miorica:
- Acum stiti ca exista Mos Craciun!

Love
Aceasta poveste este scrisa pentru copilul din noi.Le trimit si eu pe aripi de vant bunicilor mei,Octavia si Vasile,multumirile mele,ca m-au crescut frumos,ca mi-au daruit cel mai de pret lucru,inima lor,si mamei mele,ii trimit pe pulbere de stele toata dragostea mea.Fara ei,eu nu as fi ce sunt azi,nu m-as putea bucura pentru lucrurile mici,poate neinsemnate pentru multi dintre noi,dar nepretuite pentru mine.Ei mi-au aratat ce este iubirea neconditionata,ei mi-au indrumat pasii in primii ani din viata si continua si acum,de acolo de sus dintre miile de stele ce vegheaza asupra mea.In ochii mei se vor vedea an de an luminitele ce licare din bradul de Craciun,in sufletul meu se va simti dragostea cu care m-au induiosat cand eram trista,si in zambetul meu se va regasi mereu,tandretea cu care m-au inconjurat.Multumesc ca ati existat pe Pamant pentru mine si existati in Ceruri pentru a-mi indruma pasii.Si as mai vrea sa dedica aceasta poveste tatalui meu,Viorel Adrian,caruia ii multumesc pentru imbarbatarea cu care m-a inzestrat,fara el nu eram fiinta pe care multi o considera imuna la jigniri si care poate sa dea o replica acida cand este cazul.Si nu in cele din urma,ii multumesc unchiului meu,Silviu,care mi-a spus candva"esti lumina ochilor mei",si care nu odata,mi-a fost ca un tata,si care an de an,pritr-o poezie,imi aminteste ca am ramas si acum,lumina din ochii sai.In fata lor,ma inclin cu respect si doresc ca orice copil din lumea asta,sa aiba parte de parinti,bunici si unchi precum cei de sus enumerati,sa se poata bucura de venirea Craciunului,cum ma bucur eu.

Poveste de Craciun!

                                                                                            

Trosc!Mai se aude din cand in cand cate un lemn cum sfaraie si cade in soba.
Fulgii de zapada se adapostesc printre crengile pomilor si asculta cum vantul le vorbeste despre tari indepartate,
unde spiridusii si renii se prgatesc pentru venirea Mosului.
-Vreau si eu sa ascult cum vantul spune povesti,spune Viorel cu ochii plini de curiozitate
-Haide sa iesim pe prispa casei,ii raspunde Miorica plina de neastampar.
Ghetutele asteapta sa fie incaltate,uscate si calde,primitoare pentru piciorusele lor iuti.
Soarele abia mijindu-se de dupa norii cenusii,le zambeste imbietor.Din cand in cand,le mangaie obrajii trandafirii.
-Dar eu nu aud povestile,sigur vantul nu vorbeste.
-Pai bunica a spus ca in fiecare an,inainte de venirea Craciunului,vantul spune povestea lui Mos Craciun.Viorele,
eu cred ca bunica a zis asa ca sa nu mai mancam coca de la cozonac si ne-a trimis afara!
-Hai sa ne bulgarim sau sa facem un om de zapada,Miorico.
Cei doi copii se apucara sa stranga zapada intr-un bulgare,il rostogolesc sa se faca mai mare,ca sa faca omul de zapada.
Dintr-o data se aude o voce grava spunand:
-Stiati ca in noapte de Craciun glasurile voastre se aud pana in Laponia?
Miorica si Viorel se uita unul spre altul mirati,dupa care se uita in toata ograda si spre poarta.
-Cine a vorbit?intreaba Miorica
-Sunt vantul,nu ma vedeti,dar puteti sa ma auziti si sa ma simtiti.Sunt langa voi si sunt pretutindeni.Eu strabat vazduhurile
si aduc norii de ploaie sau de zapada.
-Dar nenea vantule,exista Mos Craciun?Ca nu l-am vazut niciodata,intreaba fastacita si curioasa Miorica.
-Desigur ca exista!Tocmai acum am venit din Laponia,si trimit pe aripile mele,dorintele copiilor de Craciun,Mosului.
-Eu nu cred ca exista Mos Craciun!,zise Viorel cu buza de sus tremurand a scepticism.
-Bine dragilor,hai ca va spun eu cum pregatesc elfii ,doamna Craciunita si ceilalti spiridusi cadourile Mosului.
Elfii sunt niste fiinte micute,putin mai mici ca voi,au ochii mari si urechiusele lor sunt ascutite.
Odata demult,ei au luat pulberea de stele,si s-au jucat aruncand pe cer din punguta lor,cate un pumn de pulbere de stele
De aceea,pe cer,cand cineva isi pune o dorinta,se vede cum stelutele lumineaza mai tare,ele fiind imbracate in pulbere
de stele.Ei au unelte magice cu care fauresc jucariile dorite de voi.Pe ei ii ajuta spiridusii,care tot anul,vegheaza
copiii,zi de zi,ora de ora si isi noteaz intr-o carte uriasa faptele bune si faptele rele pe care le fac acestia.
La finalul anului,el se uita in carte si vede cine a fost cuminte si cine nu,si pentru cei cuminti ajuta elfii sa faca
jucaria dorita.Este o sarcina grea pentru spiridusi si uneori sunt nevoiti sa ia decizii care nu sunt pe placul copiilor,
iar acestia nu inteleg de ce nu au primit ce si-au dorit.



Love

Unul din spiridusi,Bushy,este foarte respectat de clanul spiridusilor.El este mecanicul si inventatorul masinutelor,iar
Sugarplum este ajutorul Craciunitei la bucatarie,fiind cel mai bun cofetar.
Pepper este spiridusul ce pastreaza secretele ce le detin copiii,iar Wunorse are grija de reni.Cat e iarna de lunga si de grea,
si cand zapada este cat zidul,Wunorse hraneste renii,le pastreaza grajdiul cald si curat.Nici un ren nu s-a plans vreodata
ca i-ar lipsi ceva.Cand renii pleaca iarna prin toata lumea,ei trebuie sa fie bine hraniti,curati si antrenati.
Drumul este greu si uneori anevoios,dar sania lor are talpile bine lustruite si aluneca usor prin omatul pufos.
Se spune ca renii ating viteza mai mare decat..luminile pomului de craciun.Cel mai cunoscut ren al Mosului,este Rudolph.
Ce il face atat de deosebit pe renul Rudolph?Pai dragii mei copii,se stie ca Rudolph are nasul rosu ,iar cand vine de
Craciu cu Mosul,nasul sau lumineaza drumul celorlalti reni.Rudolph are un suflet mare,si bun,si nu se da indarat de la
nici o treaba,este harnic si ajuta si pe ceilalti frati ai sai.Odata Mosul a intarziat pe la casele copiilor,se facuse'
intuneric si tare mult ar fi vrut sa nu dezamageasca pe micutii copilasi,lasand pe alta zi cadourile lor.
Atunci el a zarit in intuneric o luminita,si cand se apropia a vazut ca luminita venea de la nasul unui ren.
Mosul l-a rugat pe rudolph,ca despre el este vorba,sa ii lumineze calea pentru a ajunge cu darurile la toti copiii.
Rudolph a acceptat si Mosul l-a asezat in fata saniei si lumina calea celorlati reni.De atunci,in fiecare an,Mosul il prinde la sanie
pe Rudolph si pleaca spre casele copiilor.


Love!

Ehh,dragilor,eu acum ma retrag ca am de transmis dorintele altor copilasi,ca in aceasta noapte,Mosul inhama renii
si porneste in jurul lumii sa aduca daruri tuturor.Ma veti mai auzi,si cred ca acum aveti al ce sa va ganditi.
-Gata,a plecat nena vantul?intreba Miorica.
-Da,si mie mi-au inghetat picioarele,hai sa intram in casa,zis Viorel.
Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului sat acoperit de zapada.Casele raspandite pe dealuri,
purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi,
ca intr-un basm povestit la gura sobei. Fumul se inalta, usor, din hornuri, iar in aerul rece pluteste un miros placut, de lemn ars, amestecat cu
parfumul de vanilie al cozonacilor care se pregatesc in fiecare casa.
Este timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri,
care sclipesc in mii si mii de culori, al horei fulgilor de nea, al clipelor de veselie impartite, in jurul bradului, cu toti cei dragi,
al emotiilor coplesitoare la gandul darurilor care abia a doua zi vor fi dezvaluite, al covrigilor, nucilor, merelor si portocalelor impartite
cu darnicie… Dar, mai ales, e timpul colindelor. Colinde se aud pretutindeni, in case, in curti, la porti, la fiecare colt de strada.
Miorica casca prelung,si se cuibareste in poala bunicii.Viorel trage de pleoape,decis sa astepte sa il vada pe Mosul.
Adorme si el,cu capul pe umarul bunicii,care zambeste usor in coltul buzelor,obrazul incretindu-se usor de la brazdele
lasate de surasurile cu care i-a mangaiat atatia ani pe ceilalti.
Cand bunica ia cei doi prichindei sa ii puna in patul moale si cld,Viorel se trezeste si se uita uimit sub brad.
-Nu a venit Mosul inca,buni?
-Inca nu dragul meu,o sa vina el putin mai tarziu.
-Dar bunicul inca nu s-a intors?De ce pleaca mereu in seara de Craciun bunico?
Bunica il privi sever, peste ochelari.
- Ei, are si el treburile lui, de oameni mari. Nu iti baga tu nasucul unde nu iti fierbe oala.
- E la serviciu?
Bunica tusi de cateva ori, incurcata.
- Mda, e la serviciu.
- Pai tata de ce are liber de Craciun si bunicul nu?
- Ei, rase bunica. Prea multe vrei sa stii si tu! Curiosii imbatranesc repede.
Si, impingandu-si ochelarii pe nas, incepu sa citeasca un basm minunat, despre Craiasa Zapezilor si
despre Mos Craciun. Viorel, oricat era el de suparat, fu prins in mrejele povestii si, in curand,
leganat de glasul cald al bunicii, adormi. Buna puse cartea pe noptiera, ii trase plapuma pana sub barbie,
stinse lumina si inchise incetisor usa in urma ei.
Viorel se trezi brusc in mijlocul noptii, din cauza unor zgomote ciudate care veneau din curte.
Oare ce o fi? Se strecura incet de sub plapuma si isi lipi nasucul de geamul inghetat, incercand sa vada,
in intunericul de afara, de ce scartaia zapada. Nu ii era deloc frica, desi in curte putea sa fie un hot,
un balaur sau altceva infricosator. Dar, in loc de balaur, ce-i fu dat sa vada?
intr-un con de lumina, in mijlocul curtii, statea o sanie aurie, stralucitoare, incarcata de saci si
saculeti rosii si la care erau inhamati sase reni, cum numai in cartile de povesti mai vazuse pana atunci.
Tropotind usurel din copitele lor delicate, care lasau urme argintii pe zapada, renii asteptau linistiti,
in timp ce in jur nu se vedea nici tipenie de om. Pai, bine, dar aceasta era saniuta lui Mos Craciun!
incet-incet, sa nu il auda Mosul, Mihaita deschise usa si se strecura pe hol.
Toti se culcasera si in casa era intuneric si liniste. Doar in camera din fata,unde era bradul,se auzea un fosnet slab
Tocmai voia sa intre in sufragerie, curios, cand usa se deschise in fata lui si Mos Craciun in persoana iesi din incapere cu un sac gol in mana.
Desi acesta nu putea sa-l vada, Viorel ascunzandu-se in ultima clipa dupa hainele din cuier, baietelul zari chipul Mosului,
luminat de razele argintii care veneau de afara.
Parca semana cu bunicul,Mos Craciun!!ii recunoscu ochii blanzi si surazatori, mustatile rasucite si barba stufoasa.
Desi ar fi vrut sa il strige, baietelul nu mai putea face nimic de mirare. Cum se poate ca Mos Craciun sa semene atat de tare cu bunicul?
Mos Craciun tocmai aranja putin sacii din sanie. Renii il vazura pe Viorel si incepura sa sforaie, nelinistiti.
Auzindu-i, Mosul se intoarse si dadu cu ochii de baietelul care incepuse sa tremure de frig si de emotie.
- Viorel, ce faci aici? La ora asta trebuia sa dormi de mult! Stii ca nu ai voie sa il vezi pe Mos Craciun cand iti aduce darurile!
Baietelul simti cum ii creste sufletul de bucurie. isi repeta, fericit, mereu si mereu:
"A venit Mos Craciun!!".Si o trezii repede si pe Miorica sa il vada si ea pe Mos Craciun.
Miorica,cand il vazu pe Mosu`,isi lua avant si se arunca in bratele Mosului.
-Mosule,existi!De ce nu vrei ca toti copiii sa te vada?il intreba cu nasul infundat in blanita care marginea pieptii tunicii rosii a batranului
- Pentru ca nici un copil nu are voie sa ma vada! raspunse Mosul, razand.
- Fugi acum inapoi in pat, rosti batranul. Eu am multa treaba si am intarziat deja.
- Mosule, te rog, ia-ne cu tine! Doar in noaptea asta! Vreau sa vad cum imparti cadourile! Hai, te rog!
Mosul se incrunta, lasandu-l jos.
- Copiii cuminti dorm la ora asta! Vrei sa nu mai primesti nici un cadou la anul?
- Hai,Mosule, te rog! se smiorcai Viorel. Zau, n-o sa spunem la nimeni. Si apoi, pot sa te ajut.
Dumneata esti batran si ti-e greu sa duci toate cadourile.
Batranul statu putin pe ganduri, apoi spuse:
- Bine, mai fecior! Sa nu spui ca Mos Craciun nu v-a indeplinit si aceasta dorinta. Suiti repede in sanie, ca avem drum lung de facut.


Love!

Bunicul si nepotii se suira pe capra iar renii, ca la un semn, iesira din curte si incepura sa alerge de-a lungul strazii.
Curand,copiii  simtira cum saniuta se desprinde usor de la pamant, lasand undeva, acolo jos, strada si casele, care se faceau
din ce in ce mai mici, pana cand devenira doar niste luminite palpaitoare in noaptea intunecoasa de decembrie.
- Uite bunicule, zburam! strigara, entuziasmati copiii.
Batranul rase, iar hohotele sale molipsitoare fura aduse inapoi de ecoul sosit dintre stele.
Saniuta zbura ca vantul si ca gandul, iar, in jurul lor, fulgii albi de zapada pareau o adevarata ninsoare de stele.
Clopoteii de la gatul renilor umpleau aerul de triluri nemaiauzite, compunand, in clinchetul lor cristalin,
o melodie vesela. Dedesubt, marea de luminite alerga cu o viteza ametitoare, dar zborul lor era atat de lin,
incat copiilor l-i se parea ca stau pe loc.
Nu peste mult timp, ninsoarea inceta si, deasupra saniei care zbura ca fulgerul, rasari o luna plina de toata frumusetea,
care-i invalui in lumina ei ireala. Acum treceau pe deasupra unor munti, ale caror crestete incarcate de zapada straluceau feeric, poleite de luna.
Copiii nu mai vazusera  niciodata ceva atat de frumos. Nu isi puteau lua ochii de la crestele inzapezite, care pareau facute dintr-un argint nou si stralucitor.
Apoi trecura peste rauri care scanteiau in intuneric, peste paduri negre si dese, ba chiar peste o mare ale carei valuri ametitoare se vedeau jucandu-se de-a prinselea cu luna reflectata in unde.
Desi incantati de tot ceea ce vedeau, la un moment dat, copiii incepura sa isi simta pleoapele din ce in ce mai grele si incepura sa faca eforturi din ce in ce mai mari sa nu atipeasca. Mosul zambi.
- Ce e, dragii mosului?Va viziteaza cumva varul meu bun, Mos Ene?
in loc de raspuns, copiii cascara prelung.
- Nu-i nimic, spuse batranul. Nu mai avem mult de colindat. Aproape ca am terminat toate cadourile. Ai sa vezi, vom ajunge acasa cat ai zice “peste”!
Dar copiii nu il mai auzeau. Leganati usor pe aripa adierii care ii purta lin si adormitor prin vazduhul de cristal,
copiii adormisera deja, ghemuiti sub o gramada de saculete goale, in care, la inceputul fantasticei lor calatorii,
fusesera daruri. Batranul zambi din nou si isi indemna renii, obositi si ei, la drum, in timp ce la orizont incepuse sa se iveasca geana aurie a rasaritului
Cand se trezi pentru a doua oara, Viorel auzi, de undeva, de foarte aproape, glasul bunicului.
- Sculati-va, somnorosilor! Este ora pranzului si e ziua de Craciun! Nu sunteti curiosi sa vedeti ce v-a adus Mos Craciun?
Frecandu-se la ochi, copiii se ridicara in capul oaselor si isi dadura seama ca se aflau acasa, in patucul lor cald, cu asternuturi fosnitoare.
Cum, ajunsesera deja acasa? I se parea ca atipise doar o clipa, dar uite, bunica avusese timp sa faca cacaoa cu lapte cald si miere,pusese mancarea la incalzit si bunicul aprinsese focul ce mocnea.
Sarind din pat direct in brate la bunicul, Miorica ii inlantui gatul cu mainile si-l saruta pe obraz.
-Stii ceva bunicule?L-am vazut pe Mos Craciun,iar eu si Viorel am fost cu sania lui trasa de reni sa impartim cadouri tuturor copiilor.
Bunicul o privi mirat.
- Ce Mos Craciun,copila? Ce cadouri? Si ce spui tu ca a fost nemaipomenit?
-Da bunicule,asa a fost,intarii spusele Mioricai si Viorel.Am mers cu sania Mosului peste munti si vai,peste sate si peste casele impodobite de sarbatoare.
Dar am adormit si nu am putut sa ne luam ramas bun de la Mosul.
-Lasati dragii bunicului,Mosul stie ca plimbarea voastra pe pulbere de stele si aripi de vant,v-a placut,si poate la anul o sa mai mergeti sa ajutati pe Mos Craciun.
Hai sa vedem ce cadouri ati primit voi de la Mosul.
- Stii, alt cadou mai frumos decat sa impart cadouri alaturi de Mos Craciun nici nu mi-as putea dori vreodata.
Batranul zambi si sopti, la randul sau, la urechea lui Miorica:
- Acum stiti ca exista Mos Craciun!

Love
Aceasta poveste este scrisa pentru copilul din noi.Le trimit si eu pe aripi de vant bunicilor mei,Octavia si Vasile,multumirile mele,ca m-au crescut frumos,ca mi-au daruit cel mai de pret lucru,inima lor,si mamei mele,ii trimit pe pulbere de stele toata dragostea mea.Fara ei,eu nu as fi ce sunt azi,nu m-as putea bucura pentru lucrurile mici,poate neinsemnate pentru multi dintre noi,dar nepretuite pentru mine.Ei mi-au aratat ce este iubirea neconditionata,ei mi-au indrumat pasii in primii ani din viata si continua si acum,de acolo de sus dintre miile de stele ce vegheaza asupra mea.In ochii mei se vor vedea an de an luminitele ce licare din bradul de Craciun,in sufletul meu se va simti dragostea cu care m-au induiosat cand eram trista,si in zambetul meu se va regasi mereu,tandretea cu care m-au inconjurat.Multumesc ca ati existat pe Pamant pentru mine si existati in Ceruri pentru a-mi indruma pasii.Si as mai vrea sa dedica aceasta poveste tatalui meu,Viorel Adrian,caruia ii multumesc pentru imbarbatarea cu care m-a inzestrat,fara el nu eram fiinta pe care multi o considera imuna la jigniri si care poate sa dea o replica acida cand este cazul.Si nu in cele din urma,ii multumesc unchiului meu,Silviu,care mi-a spus candva"esti lumina ochilor mei",si care nu odata,mi-a fost ca un tata,si care an de an,pritr-o poezie,imi aminteste ca am ramas si acum,lumina din ochii sai.In fata lor,ma inclin cu respect si doresc ca orice copil din lumea asta,sa aiba parte de parinti,bunici si unchi precum cei de sus enumerati,sa se poata bucura de venirea Craciunului,cum ma bucur eu.